Canada, la un zbor distanţă. Românii vor călători fără viză, cu zboruri directe spre Montreal și Toronto



Încă o veste bună pentru românii care vor să meargă în Canada, după cea de ridicare a vizelor. Dar şi pentru cei peste 200 de mii români stabiliţi în această ţară.

Din vara viitoare, Compania Air Canada va introduce două zboruri directe pe săptămână de la Montreal şi Toronto către Bucureşti. Agenţiile de turism au pregătit deja pachete turistice.

Compania Air Canada, condusă de românul Călin Rovinescu, va introduce două zboruri directe de la Montreal şi Toronto către Bucureşti. În prezent, o călătorie cu avionul de la Bucureşti până la Montreal sau Toronto durează peste 16 ore, cu escală în Germania sau Franţa. Decizia companiei de a introduce un zbor direct vine în contextul în care românii vor putea călători fără viză în Canada de la 1 decembrie 2017.

 Managerii agenţiilor de turism îşi fac deja calcule. Se aşteaptă ca mii de compatrioţi care trăiesc în Canada să îşi petreacă concediile în România. Alte agenţii de turism au pregătit deja oferte pentru turiştii români care vor să viziteze Ţara Arţarului.
 Primul zbor pe ruta Bucureşti - Montreal este programat pe 8 iunie 2018. Iar pe ruta Bucureşti - Toronto, pe 10 iunie 2018.

Primul transplant de cap a fost amânat. Cine este noul pacient care va fi supus intervenţiei


Primul transplant de cap uman, care era programat pentru luna decembrie 2017, a fost amănat.
În prezent nu există nicio dată exactă, dar cercetătorul Sergio Canavero susţine că va fi realizat în prima jumătate a anului 2018.

 Voluntarul rus Valery Spiridonov a anunţat recent că nu doreşte să fie subiectul procedurii. Cercetătorul Sergio Canavero a petrecut ultimii doi ani pentru a pregăti procedura.

În prezent, Spiridonov a declarat că ''nu va afectua procedura deoarece medicul nu a putut să-i promită că va obţine ceea ce el îşi doreşte, să meargă din nou''. ''Având în vedere că nu mă pot baza pe colegul meu italian. trebuie să am grijă singur de sănătatea mea,'' a declarat Spiridonov. 

Neurologul Sergio Canavero a declarat în urma deciziei lui Spiridonov că procedura va fi efectuată, dar pe un pacient chinez de această dată. De asemenea, a declarat că va lucra alături de medicul Xiaoping Ren, din cadrul Universităţii Harbin Medical, pentru efectuarea procedurii în Harbin, China.

Deşi este criticat de către comunitatea medicală, Canavero este convins că operaţia va fi ''un succes''. ''În prezent, nu există mai multe detalii privind procedura. Atunci când va veni momentul, ştirile oficiale vor fi anunţate de echipa Xiaoping din China. Momentan pot să vă asigur că au fost realizate progrese masive,'' a declarat Canavero.

 În cadrul unui anunţ recent, Canavero a declarat că a reuşit să reconecteze cu succes măduva spinării a 9 şoareci.

Un cunoscut lanţ de supermarketuri DISPARE din România



La şapte luni de la demararea proiectului, procesul de "remodelare" s-a încheiat pe 21 septembrie.

Retailerul francez Carrefour anunţă finalizarea procesului de remodelare a magazinelor Billa din România, la şapte luni de la demararea proiectului.

 Procesul de remodelare s-a încheiat pe 21 septembrie, cu transformarea ultimelor 4 magazine, din BILLA în Market, în Bucureşti (2 magazine), Timişoara si Mangalia.

În decembrie 2015, Carrefour a semnat un acord de achiziţie a societăţii Billa România, cu Grupul Rewe, retailerul francez cele 86 de magazine Billa.

Actorul britanic Colin Firth obţine cetăţenia italiană pentru care a aplicat din cauza BREXIT pe care-l consideră un dezastru



Actorul britanic Colin Firth are de acum dublă cetăţenie: britanică şi italiană.

Decizia de a aplica pentu cetăţenia italiană a luat-o din cauza votului pro Brexit, scrie Time.

Soţia sa, Livia Giuggioli, italiancă, a aplicat la rândul ei pentru cetăţenie britanică. Potrivit Associated Press, Firth a spus într-o declaraţie că urmând Brexitului, "cu atâtea incertitudini în jur, ar fi mai bine ca amândoi să avem aceeaşi cetăţenie".

Cei doi copii ai cuplului au deja dubla cetăţenie. Firth a mai declarat despre Brexit că este un dezastru, potrivit AP. Ţările din Uniunea Europeana au reguli lejere de călătorie între statele memebre, însă după ce Marea Britnaie va ieşi din UE nu va mai fi atât de simplu ca înainte pentru britanici.

Indemnizația pentru creșterea copilului, plafonată la 8.500 lei lunar



Senatul a aprobat, luni, plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului la o limită maximă de 8.500 lei lunar.
Prevederea va fi aplicată începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât și pentru situațiile ulterioare.

Conform noii prevederi, aprobate prin ordonanță în luna august de Guvern, indemnizația lunară pentru creșterea copilului va fi stabilită ca și până acum, repectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, insă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.

În prezent, sunt în plată indemnizații care reprezintă de până la 130 ori indemnizația minimă.
Sursa: profit.ro

METEO: Iarna 2017-2018 va fi una a extremelor



După o vară şi un început de toamnă în care nu au lipsit perioadele cu fenomene extreme, meteorologii prevăd o iarnă care va aduce atât zile deosebit de calde, mai ales în sudul şi sud-estul ţării, cât şi scăderi bruşte de temperatură.

Specialiştii vorbesc de o creştere a frecvenţei fenomenelor de vreme severă în ţara noastră, aşa că estimează apariţia viscolelor puternice, iar în perioade scurte de timp se vor aduna cantităţi mari de zăpadă. „În prima lună de toamnă s-a confirmat estimarea centrului european, care anticipa o lună mai caldă în prima lună de toamnă.

Ne apropiem de media climatololgică a precipitațiilor, dar trebuie să luam în considerare deficitul de apă înregistrat până în 19 septembrie”, afirmă Elena Mateescu, director ANM. „Se pare ca și a doua lună de toamna, din perspectiva valorilor tempertaturilor din octombrie și noiembrie par a aduce valori mai ridicate decât în mod obișnuit.
Vorbim însă de o scădere treptată a valorilor de temperatură de la o luna la alta – septembrie, 14,5 grade medie, din octombrie, de 9,6, noiembrie, de 3,8 – scădere de 5-6 de grade de la o lună la alta”, precizează directorul ANM.

 Întrebată cum va fi iarna 2017-2018, meteorologul a declarat:„E greu să spunem, dar cu siguranță daca 2017 a fost un an al extremelor, ianuarie, fiind cea mai rece luna a anului, martie a fost foarte călduroasă, vara a fost una a extremelor, dar cu temeperaturi peste normele climatologice, nu excludem ca și iarna 2017-2018 să fie o iarnă a extremelor, cu alteranțe semnificative, treceri de la zile foarte călduroase la zile în care instabilitatea atmosferică să fie semnificativă, să avem fenomene de viscol și căderi de zăpadă, până la urmă sunt obișnuite, într-un tipar de vreme extremă, de la un sezon la altul sau de la un an la altul”.

Satu Mare: Sathmarer Oktoberfest, sărbătoare după modelul celebrei sărbători din Munchen




O nouă ediție a Sathmarer Oktoberfest, după modelul celebrei sărbători germane din Munchen, a început sâmbătă în municipiul Satu Mare, la dispoziția localnicilor fiind puse peste 400 de kg de cârnați nemțești și 700 de litri de bere adusă din Germania.

Deschiderea primului butoi cu bere s-a făcut, conform tradiției, de un reprezentant al administrației locale, care a folosit un ciocan de lemn pentru a da cep. Sarcina i-a revenit președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, cel care a băut și prima bere.

Până duminică seara, la Casa Schwab din Satu Mare vor avea loc concerte ale unei fanfare, sătmărenii având posibilitatea să deguste bere din Germania alături de cârnăciori, covrigi și ștrudli, toate cu specific german.

Concert Gheorghe Zamfir la Zagreb, la aniversarea a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu Croația



Ambasada României la Zagreb și Institutul Cultural Român de la Viena marchează împlinirea a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țara noastră și Republica Croația, printr-un concert susținut de maestrul Gheorghe Zamfir.

Potrivit unui comunicat al ICR transmis vineri AGERPRES, evenimentul va avea loc luni, la ora 20,00, în Sala de Concerte ''Vatroslav Lisinski'' din capitala Croației.
 "La concert, la care sunt așteptați peste 2.000 de spectatori, vor lua parte înalți oficiali croați, reprezentanți ai mediilor politice, economice, culturale, academice, diplomatice și numeroși membri ai comunității române din Croația.

Gheorghe Zamfir, alături de taraful 'Frații Cazanoi' (Cezar Cazanoi — flaut, Anatol Cazanoi — țambal, Iulian Cazanoi — vioară, Adrian Sîrbu — vioară și Oleg Lașcu — contrabas), va prezenta publicului un program alcătuit din lucrări din folclorul românesc, precum și din repertoriul internațional", arată sursa citată.

Sonda Cassini și-a încheiat misiunea, după 13 ani de explorare a lui Saturn și a lunilor sale


Sonda americană Cassini a coborât vineri, după cum era programat, în atmosfera lui Saturn unde s-a dezintegrat, punând capăt unei misiuni științifice excepționale care a bulversat planetologia, relatează AFP.Ultimul semnal a fost recepționat de centrul de control al Jet Propulsion Laboratory (JPL), din Pasadena, California, așa cum era prevăzut, la ora 11.55 GMT, la 83 de minute după emiterea sa, timpul necesar undelor radio pentru a parcurge distanța dintre Saturn și Terra.

 "Semnalul a fost pierdut... este sfârșitul vehiculului spațial", a declarat unul dintre inginerii de la centrul de control, conform imaginilor transmise în direct de NASA. "Sper că sunteți cu toții foarte mândri de această realizare extraordinară, felicitări tuturor pentru această misiune incredibilă", a declarat apoi Earl Maize, responsabilul misiunii Cassini, adresându-se întregii sale echipe.

După aceea toată lumea a aplaudat. Sonda de 2,5 tone, lansată în 1997 și care a început să exploreze Saturn și 19 dintre lunile sale în 2004, a pierdut contactul cu Terra la două minute după începutul coborârii sale în atmosfera planetei, având o viteză de 113.000 km/h și aflându-se la o altitudine de 1.510 km deasupra stratului de nori al lui Saturn, potrivit NASA. Zece dintre instrumentele sale au funcționat până în ultimul moment, printre care și spectrometrul destinat analizării atmosferei. Sonda a transmis date în timpul coborârii sale, ceea ce reprezintă o premieră pentru Saturn.

Aceste informații prețioase ar urma să ajute la înțelegerea formării și evoluției planetei gazoase, speră oamenii de știință. Joi, alte instrumente au efectuat observații asupra aurorelor boreale și vârtejurilor de la polii lui Saturn.
CONTINUARE AICI

Muzica influențează felul în care femeile sunt atrase fizic de înfățișarea unui bărbat (studiu)


Muzica influențează atracția fizică dintre persoanele de sexe diferite și face ca înfățișarea unui bărbat să devină mai atractivă pentru femeile heterosexuale, arată un studiu publicat în revista academică Plos One și preluat în ediția online de miercuri a cotidianului francez lefigaro.fr.
Despre originea muzicii s-au elaborat nenumărate teorii. Una dintre acestea spune că poate influența atracția fizică dintre persoane de sexe diferite.

O astfel de ipoteză, emisă printre alții și de Darwin în 1871 în "Originea speciilor", revine în actualitate. O echipă de cercetători de la Facultatea de Psihologie a Universității din Viena au vrut să afle dacă muzica influențează atracția sexuală și felul în care decidem că o persoană este sau nu atractivă.

 Cercetătorii au luat în calcul două mecanisme posibile: "transferul de agreabilitate", altfel spus faptul că muzica induce o stare de bine, și "atribuirea greșită a stării de excitație" care se referă la cazul în care o situație stresantă (o scenă de acțiune dintr-un film spre exemplu) pe care o trăim în prezența unei persoane de sex opus, ne face să fim atrași mai ușor de acea persoană.

Aeroporturile islandeze din nou inchise !

Principalele aeroporturi islandeze au fost din nou închise marţi, doar la o zi după ce au fost redeschise traficului internaţional, ca urmare a unui nor de cenuşă vulcanică ce continua să survoleze ţara, a anunţat un responsabil al aviaţiei civile.

"Se pare că pentru toate aeroporturile internaţionale, nu vor fi nici aterizări şi nici decolări în această seară", a declarat purtătoarea de cuvânt a aviaţiei civile, Hjordis Gudmundsdottir, citată de AFP. Aeroportul principal, Keflavik, a fost închis la 7.00 GMT ca urmare a unei puternice concentraţii de cenuşă. Cel de la Reykjavik, mai mic, a fost închis la scurt timp după aceea, a indicat ea.
Ea a adăugat că închiderea aeroporturilor ar putea fi de scurtă durată, responsabilii aviaţiei sperând să redeschidă Keflavik la începutul zilei de miercuri.
Intrat în erupţie la 14 aprilie, vulcanul Eyjafjallajökull era încă activ marţi dimineaţă dar nu mai arunca decât o cantitate redusă de cenuşă.

Jucătorii la Loto 6/49 vor câştiga şi cu trei numere, din mai



Compania Naţională Loteria Română introduce, începând din luna mai, cea de-a patra categorie de câştig la Loto 6/49, iar jucătorii vor putea câştiga şi cu trei numere la cel mai popular joc al Loteriei Române.




Începând din data de 2 mai, plata tuturor câştigurilor la jocurile tip loto a căror valoare nu depăşeşte suma de 600 de lei se va face în orice agenţie loto, indiferent de locul unde a fost jucat biletul câştigător.

Jocul Loto 6/49 a fost introdus sub actuala formă în portofoliul de produse al Loteriei Române la începutul anului 1993 şi este cel mai popular joc din România, care oferă anual câştiguri deosebit de atractive. Numai în anul 2009 la jocul Loto 6/49 s-au acordat 102.305 câştiguri în valoare totală de 188.846.669 lei.

Conform legislaţiei în vigoare, o cotă de minimum 60 la sută din profitul realizat în cursul unui an de Loteria Română este destinată finanţării construcţiei de locuinţe sociale şi săli de sport. AGERPRES

Studiu de piaţă despre mărcile care au câştigat încrederea românilor

Cel mai important studiu de piaţă realizat asupra consumatorului din Europa arată că, la categoria automobile, Dacia a trecut pe primul loc în topul încrederii românilor, loc ocupat anul trecut de Mercedes - Benz.

Studiul, realizat de Reader's Digest pentru al zecelea an, îşi propune să identifice şi să premieze mărcile care au reuşit să câştige încrederea europenilor în acest an. Rezultatele "Trusted Brands" din România au evidenţiat schimbări la nivel de percepţie şi încredere faţă de anii precedenţi.

La categoriile bancă, automobile, cameră foto sau companie de asigurări s-au schimbat liderii, în timp ce la alte categorii - electrocasnice, benzinării, cosmetice - ocupanţii locului întâi şi-au întărit poziţia prin procente mai mari, comparativ cu anii trecuţi. Una dintre marile surprize ale studiului din acest an a fost revenirea în forţă a unor branduri româneşti.

Trusted Brands 2010 s-a desfăşurat concomitent în 16 ţări europene, printre care şi România, respondenţii având la dispoziţie pentru a alege 20 de categorii de branduri comune celor 16 ţări şi maximum 18 categorii locale. România a înregistrat cea mai mare rată de răspuns la nivel european, după Finlanda - 14,1%.

Între mărcile care au câştigat încrederea românilor se află: Dacia, Dell, Nokia, Vodafone, Canon, Paralela 45, BCR, Visa, Asirom, RCS & RDS, Petrom, Eurovita, Nurofen, Algocalmin, Head & Shoulders, Nivea, Ariel, Nestle. La categoriile locale, mărcile care au câştigat au fost Vel Pitar, Ceresit, Cris-Tim, Fuchs, Borsec, Medlife, Walmark, Danone, Carrefour, etc. AGERPRES

Scrisoarea a III a tradusa, in premiera, in limba turca

Scriitorul turc Ali Narçýn va traduce, pentru prima dată în limba turcă, poezia 'Scrisoarea III' a marelui poet român Mihai Eminescu.

Acesta a declarat, pentru AGERPRES, că, în ciuda criticilor pe care Eminescu le aduce în poezie Imperiului Otoman, poporul turc are dreptul de a cunoaşte opera eminesciană.

'Scrisoarea III a criticat mult Imperiul Otoman. Nu cred că va stârni reacţii ostile, pentru că va apărea sub numele meu', a declarat Ali Narçýn, care intenţionează să intituleze volumul 'Eminescu şi Imperiul Otoman'.

Cartea urmează să apară până la sfârşitul acestui an şi va cuprinde toate 'scrisorile' lui Eminescu.

Ali Narçýn este la al doilea volum de poezii ale lui Eminescu traduse în limba turcă, după ce, în 2009, a lansat cartea 'Poetul legendar al versului românesc: Mihai Eminescu', care cuprinde 60 de poezii. De altfel, lucrarea, care a apărut la Editura Ozan din Istanbul, va fi lansată oficial în România pe 13 iunie 2010, în cadrul manifestărilor dedicate comemorării a 121 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.

Mergeti la Targul Angajatorilor de top !

Târgul de joburi Angajatori de top se va deschide vineri, la Sala Palatului din Bucureşti.

Cele 1.600 de oportunităţi de carieră se adresează profesioniştilor cu experienţă, dar şi studenţilor şi absolvenţilor.

Evenimentul va fi deschis vineri, în intervalul 10.00 - 18.00, şi sâmbătă, între 10.00 şi 17.00.

Companiile care oferă locuri de muncă activează în domeniile IT&C, contabilitate, finanţe, bănci, inginerie, client service, vânzări, achiziţii & logistică, marketing, juridic, administrativ, asigurări, consultanţă, resurse umane.

În cadrul târgului, un spaţiu special va fi destinat consilierii în carieră a vizitatorilor - Career Zone.
Cei care vizitează această secţiune vor afla cum să îşi îmbunătăţească CV-ul pentru a atrage atenţia angajatorilor, cum să se pregătească pentru procesul de selecţie şi care sunt recomandările pentru planificarea carierei. Secţiunea este susţinută de specialişti în resurse umane de la Microsoft, TeamNet, Nobel România, Catalyst Recruitment Solutions, Dacia Groupe Renault, Renault Technologie Roumanie, PwC, BCR, Michelin şi HP.

Târgul Angajatori de Top este organizat de Catalyst Recruitment Solutions, companie specializată în dezvoltarea de soluţii pentru atragerea şi recrutarea de tineri talentaţi din rândul absolvenţilor, tinerilor profesionişti şi specialiştilor.

"Olimpiada mustatilor" la Sfantu Gheorghe

'Olimpiada mustăţilor', care va avea loc duminică în municipiul Sfântu Gheorghe, va reuni în jur de 25 de concurenţi, estimează Grubisics Levente, unul dintre organizatorii competiţiei.

Acesta a menţionat că din juriu vor face parte, printre alţii, câştigătorul Campionatului european de mustăţi, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a acceptat invitaţia, deşi nu poartă mustaţă.

Tamas Sandor, cel care a avut ideea organizării olimpiadei, a declarat joi că nu va mai concura în acest an, deoarece la ediţia precedentă nu a avut succes în ciuda faptului că are o mustaţă foarte frumoasă.

La prima ediţie a concursului, desfăşurată anul trecut, au participat 19 mustăcioşi, iar premiul pentru cea mai frumoasă mustaţă i-a revenit lui Haraly Erno, în vârstă de 61 de ani, din localitatea covăsneană Zăbala, care purta o mustaţă albă, perfect arcuită în sus, ce îi conferea un aer foarte vesel şi optimist.

Premiul pentru cea mai lungă mustaţă a fost adjudecat de Zsigmond Mihaly, un bărbat în vârstă de 66 de ani din localitatea harghiteană Tuşnad, care avea la acea vreme o mustaţă lungă de 26 de centimetri, pe care nu o mai tăiase de doi ani.

Înscrierile se pot face până duminică inclusiv.

Tokes: Scopul vizitei lui Dalai Lama este unul ecumenic, nu politic

Europarlamentarul Laszlo Tokes afirmă că vizita în ţara noastră a liderului spiritual tibetan Dalai Lama "nu pune sub semnul întrebării principiul unei singure Chine, acceptat de România", deoarece scopul vizitei este ecumenic, ci nu politic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Biroul de presă al europarlamentarului Laszlo Tokes a transmis un comunicat prin care răspunde Ministerului Afacerilor Externe al României în legătură cu vizita lui Dalai Lama în România.

"În privinţa poziţiei Ministerului de Externe, se cunoaşte că aproape toate ţările adoptă o poziţie similară în privinţa vizitelor lui Dalai Lama în statele lor. La rândul lui, şi preşedintele Statelor Unite l-a primit pe conducătorul spiritual al Tibetului într-un cadru neoficial", se arată în documentul citat.

Laszlo Tokes spune că "România respectă integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Populare Chineze" şi se declară convins că vizita lui Dalai Lama "nu pune sub semnul întrebării principiul unei singure Chine, acceptat de România", în condiţiile în care vizita liderului spiritual tibetan este una de natură ecumenică, nu politică.

"Fiind conştient de rolul pe care îl au religiile lumii, în spiritul european al ecumeniei interreligioase", eurodeputatul consideră "deosebit de importantă colaborarea bisericilor creştine şi a celorlalte religii mondiale".

Din acest motiv, europarlamentarul îi mulţumeşte lui Dalai Lama pentru acceptarea invitaţiei de a vizita România.

"Prin consecvenţa asiduă a poporului tibetan în manifestarea dorinţei sale de libertate, precum şi prin lupta nonviolentă dusă pentru democraţie, personalitatea şi devotamentul lui Dalai Lama s-au dovedit a fi un exemplu în opinia publică a lumii. Conducătorul spiritual al Tibetului aflat în exil este purtătorul nu numai al drepturilor propriului popor, ci totodată al libertăţii şi drepturilor omului şi al tuturor popoarelor asuprite. Primirea Sfinţiei Sale în Parlamentul European şi întâlnirea de la începutul acestui an cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a fost semnul recunoaşterii acestora", se mai arată în comunicatul transmis de Tokes.

Europarlamentarul Laszlo Tokes a anunţat că a primit confirmarea din partea liderului spiritual tibetan Dalai Lama privind o vizită a acestuia în România, în cursul lunii septembrie, în aceeaşi perioadă în care acesta va face o vizită şi la Budapesta.

Tokes a informat, într-un comunicat transmis duminică presei, că a lansat invitaţia către Dalai Lama la începutul lunii decembrie 2008, când liderul spiritual tibetan, împreună cu premierul Guvernului tibetan în exil, profesorul Samdong Rinpoche, s-au aflat la Bruxelles. Cu acea ocazie, liderul spiritual al Tibetului a fost primit de către membrii intergrupului Tibet al Parlamentului European, din care face parte şi europarlamentarul Laszlo Tokes.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a comunicat, marţi, că autorităţile române nu au formulat invitaţii către Dalai Lama sau reprezentanţii săi pentru a vizita România, iar Bucureştiul recunoaşte existenţa unei singure Chine, din care face parte şi Tibetul.

MAE preciza că România "recunoaşte principiul existenţei unei singure Chine, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Populare Chineze şi apartenenţa Tibetului la aceasta".

Potrivit MAE, orice contacte ale oficialităţilor române cu reprezentanţi ai Regiunii Autonome Tibet sunt convenite pe canale diplomatice, în cadrul relaţiilor dintre România şi Republica Populară Chineză.

Bar exclusiv pentru alcoolicii fara loc de munca

Un bar din oraşul Kiel din nordul Germaniei oferă băutură unei clientele extrem de speciale: alcoolicii fără serviciu, notează Der Spiegel. Experimentul este cea mai recentă extindere a sistemului de asistenţă socială din Germania şi a avut un succes aşa de mare, încât a atras atenţia şi altor oraşe din ţară, care speră să urmeze acest exemplu.

Sofa Bar arată ca orice mic pub de la colţul străzii, cu o clientelă formată din muncitori, iar aici se consumă aproximativ aceeaşi cantitate de alcool. Localul are aproximativ 70 de clienţi fideli, cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani; pe pereţi atârnă fanioane de fotbal, iar deasupra barului este mereu aprins un televizor, însă în mod normal cu sonorul închis. Cu toate acestea, există o diferenţă esenţială între acest bar şi alte baruri, scrie Der Spiegel.

În acest local, o parte din costuri sunt acoperite din taxele contribuabililor de la bugetul local. Majoritatea celor care îl frecventează sunt alcoolici înrăiţi şi li se permite să-şi aducă propria bere ieftină şi sangria. Barul oferă numai băuturi fără alcool şi cafea tare.

Până în prezent experimentul a funcţionat. Alcoolicii fără serviciu care sunt în evidenţele autorităţilor şi care au intrat anterior în conflict cu cetăţenii în timpul exceselor de băutură din centrul oraşului, s-au mutat treptat în acest bar, mult mai primitor.

Paradisul băutorilor din Kiel a atras atenţia oficialilor guvernamentali din întreaga Germanie. Majoritatea oraşelor germane au probleme similare, iar oficialii locali îi sună deseori pe colegii lor din Kiel pentru a le împărtăşi experienţele.

Oficiali din alte două oraşe, Freiburg şi Hamburg, au fost atât de interesaţi încât au venit la Kiel pentru a vedea la faţa locului proiectul. Şi oraşul Dortmund din vestul Germaniei ar putea deschide în curând o versiune proprie a barului din Kiel, într-o zonă afectată de şomaj.

În schimb, barul din Kiel a fost un succes de la început. Aici au loc extrem de rar confruntări agresive, iar cine face probleme nu mai poate intra temporar în local, fiind nevoit să bea în altă parte timp de câteva zile.

Bucurestenii sunt invitati sa planteze copaci !

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti /APMB/, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bucureşti /ARPMB/ şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov /APMI/, invită bucureştenii la acţiunea de plantare arbori care va avea loc în perimetrul agenţiilor, din zona Lacul Morii, cu ocazia "Zilei Internaţionale a Pământului".
Evenimentul se va desfăşura cu începere de la ora 11.00.

'Ziua Pământului' a fost lansată, pentru prima dată, în anul 1970, la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson, acel moment fiind considerat debutul mişcării ecologiste. Atunci, peste 20 de milioane de americani au ieşit în stradă şi au demonstrat paşnic pentru conservarea resurselor naturale ale lumii.

În urma acelor manifestaţii, senatorul Nelson a reuşit să convingă politicienii de necesitatea adoptării unei legislaţii corespunzătoare pentru protecţia mediului înconjurător: legea aerului curat, a controlului substanţelor toxice, a calităţii apei etc.

Tot joi, peste 4.000 de organizaţii neguvernamentale, alături de 700 de milioane de oameni din 170 de ţări, vor lua parte la manifestările legate de sărbătorirea "Zilei Pământului".

Spectacol aniversar dedicat prim-balerinei Elena Dacian, la Opera Nationala Bucuresti

Compania de balet a Operei Naţionale Bucureşti (ONB) o va sărbători joi pe prim-balerina Elena Dacian, dedicându-i reprezentaţia spectacolului "Giselle", pe muzică de Adolphe Adam.

Premiera spectacolului "Giselle" a avut loc în stagiunea trecută, într-o adaptare regizorală semnată de Mihai Babuşka, coregrafia fiind realizată de Jules Perrot, Jean Coralli şi Marius Petipa, scenografia concepută de Adriana Urmuzescu, iar conducerea muzicală aparţinându-i dirijorului Ciprian Teodoraşcu.

Distribuţia spectacolului va reuni balerini de valoare ai ONB: Bianca Fota (Giselle), Gigel Ungureanu (Albert), Virgil Ciocoiu (Hans), Adina Tudor (Myrtha), Mădălina Stoica şi Bogdan Cănilă (Prietenii Gisellei) ş.a., alături de ansamblul de balet al Operei.

Elena Dacian a absolvit Şcoala de Coregrafie din Bucureşti în 1954, apoi a urmat cursurile Şcolii de Coregrafie Vaganova din Leningrad (Sankt Petersburg), până în 1960.

În anul 1963 a obţinut Premiul I la Festivalul Tinerilor Solişti de la Bucureşti, iar în 1964 a urmat o specializare în Franţa, la Studiourile Franchetti şi în acelaşi an a obţinut Diploma de Onoare la Festivalul Internaţional de Balet de la Varna.

În perioada 1960-1990 a fost angajată a Operei Române din Bucureşti, în anul 1964 a devenit solistă, iar începând cu anul 1968, prim-solistă a acestei instituţii.

A interpretat şi partituri de dans modern pe muzică de G. Gershwin, L. Bernstein, R. Rodgers şi C. Porter.