Tribunalul Argeş a constatat legalitatea arestării preventive a primarului suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi a decis menţinerea măsurii pentru încă 60 de zile.
Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti, în termen de 24 de ore.
Judecarea pe fond a procesului va începe pe 13 aprilie, între timp urmând ca Solomon să fie transferat din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, unde se află din data de 2 martie, la Penitenciarul Colibaşi.
Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus, pe 19 martie, trimiterea în judecată a lui Antonie Solomon pentru infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual săvârşit în legătură directă cu o infracţiune de corupţie.
În acelaşi dosar, au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, omul de afaceri piteştean Cornel Penescu, acuzat de dare de mită în formă continuată, fostul administrator al firmei PIC, Gheorghiţă Pieca, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi directorul magazinului PIC din Craiova, Dragoş George Stancu, acuzat de dare de mită.
Primarul Craiovei a fost reţinut pe 2 martie de procurorii DNA, iar pe 3 martie, Tribunalul Argeş a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Curtea de Apel Piteşti a respins pe 8 martie recursul înaintat de avocaţii lui Solomon, faţă de măsura arestării preventive dispuse de Tribunalul Argeş. AGERPRES
Home »
Antonie Solomon
,
judecatorie
,
Justitie
,
prelungire arest
» Mandatul lui Solomon prelungit cu 60 de zile
Mandatul lui Solomon prelungit cu 60 de zile
By Gabriel 19:36