Sediul de campanie al lui Teo Trandafir a fost vandalizat !

Candidatul PDL Teo Trandafir a anunţat că sediul său de campanie electorală a fost vandalizat, în cursul nopţii trecute, şi murdărit cu vopsea roşie.

Teo s-a arătat însă optimistă în succesul său la alegerile parlamentare parţiale din 25 aprilie, declarând că numai împreună cu susţinătorii săi va reuşi să învingă "nedreptăţile" existente în societate.

Teo Trandafir a precizat că, în programul său de parlamentar, are în proiect instituirea unor şcoli pentru părinţi susţinute cu fonduri de la bugetul de stat, înfiinţarea unor tribunale ale copilului şi familiei, pentru a nu mai avea loc abandonările în maternităţi şi grelele tratamente exercitate de unii părinţi asupra propriilor copii, precum şi un amendament la proiectul de lege al educaţiei.

Candidatul PDL a vorbit despre amendamentul legislativ care se referă la repartizarea unor cupoane către părinţi pentru înscrierea copiilor la creşe.

Ea a arătat că, în prezent, sunt 13.000 de copii înscrişi la creşă şi alţi 26.000 sunt în aşteptare şi prin urmare, instituţia creşei trebuie să fie dezvoltată în următorii ani.

Dintr-o statistică pe care a făcut-o, reiese că în Bucureşti o singură persoană a ştiut să aplice prevederile legislative pentru a beneficia de cuponul de creşă.

Teo Trandafir spune că banii pentru acestor cupoane de creşă ar putea reprezenta 1% din bugetul alocat educaţiei.

Coordonatorul campaniei electorale a lui Teo Trandafir, viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu, a arătat miercuri că vandalizarea afişelor şi bannerelor lui Teo Trandafir nu reprezintă "o surpriză pentru PDL", deoarece în toată campania electorală au avut loc evenimente profund imorale şi ilegale săvârşite de către staff-ul contracandidatei Liliana Mincă. Acesta a mai susţinut că "se întocmesc, de către staff-ul contracandidatei, şi liste pentru cumpărarea voturilor".