Regina Elisabeta a Marii Britanii implineste 74 de ani.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlineşte miercuri 84 de ani, evenimentul fiind marcat printr-o zi linişită, pe care şi-o va petrece la Castelul Windsor împreună cu soţul său, prinţul Philip, relatează AP.

Regina îşi marchează aniversarea de două ori pe an: în mod privat, în ziua de naştere exactă, care este 21 aprilie, şi în mod oficial, prin ceremonia 'schimbării gărzilor', care are loc în mod tradiţional în iunie, când vremea este mai bună.

Regina nu are nicio activitate oficială prevăzută pentru miercuri, însă se va ocupa de hârtiile oficiale, aşa cum face în fiecare zi, cu excepţia Crăciunului şi a Paştelui, a precizat biroul de presă al Palatului Buckingham.

Unitatea de ceremonii a armatei britanice, King's Troop Royal Horse Artillery, va trage o salvă de 41 de focuri la prânz (11.00 GMT) în Hyde Park din Londra pentru a marca aniversarea. O oră mai târziu, o a doua salvă va fi trasă din Turnul Londrei.

Tot cu ocazia acestei aniversări a fost organizată o expoziţie a fotografului Marcus Adams, care cuprinde o colecţie de 56 de fotografii din copilăria reginei.

Expoziţia poate fi vizionată la Castelul Windsor, fotografiile fiind expuse până la 6 februarie, anul viitor.AGERPRES