A murit Juan Antonio Samaranch

Preşedintele de onoare al Comitetului internaţional olimpic (CIO), Juan Antonio Samaranch, a încetat din viaţă la Barcelona, la vârsta de 89 de ani, potrivit agenţiei spaniole EFE, preluată de Agerpres. Decesul a fost confirmat de dr. Rafael Esteban Mur, directorul serviciului de medicină internă al spitalului Quiron.

Decesul s-a produs la ora locală 13,25, din cauza unui stop cardiorespirator, la câteva minute după ce personalul medical anunţase că pacientul, internat cu o zi în urmă, se afla într-o stare de "şoc ireversibil".

Juan Antonio Samaranch a mai fost spitalizat şi în cursul anului 2007 din cauza unor probleme cardiace: În continuare, el a mai stat câteva perioade de timp, în anii următori, prin spitale, din cauza altor probleme de sănătate.

Samaranch a prezidat Comitetul internaţional olimpic (CIO) timp de 21 de ani, a doua preşedinţie ca durată după cea a lui Pierre de Coubertin, "părintele" Jocurilor erei moderne, care s-a aflat în fruntea CIO între 1896 şi 1925.
Diplomat de carieră, între altele (a fost ales preşedinte CIO în momentul în care îndeplinea funcţia de ambasador al Spaniei la Moscova), Juan Antonio Samaranch a fost unul dintre cei mai cunoscuţi spanioli în lume, un preşedinte olimpic vizionar, care a dat o vădită dimensiune de politică planetară mişcării olimpice. El a reuşit să reconcilieze această mişcare mondială, după 2 boicoturi ce ar fi putut deveni catastrofale (la Moscova, în 1980, şi Los Angeles, în 1984), făcând din JO de la Seul momentul de răscruce al Jocurilor.

Născut pe 17 iulie 1920 la Barcelona, într-o familie catalană bogată, cu avere realizată din industria textilă, Juan Antonio Samaranch s-a consacrat mai întâi activităţilor industriale din familie. Sportiv amator, a organizat în 1951 primele Campionate mondiale de rink-hochei (hochei pe patine cu rotile), conducând selecţionata ţării sale la titlu. Diplomat al Institutului superior pentru studiul întreprinderilor la Barcelona, profesor de economie, a devenit în acea perioadă preşedinte al puternicei Caisse d'epargne a Cataloniei, apoi deputat în Diputacion (Consiliul provincial) al Barcelonei, al cărui preşedinte a şi fost ales, în cele din urmă.

În 1967, a fost numit delegat naţional pentru educaţie fizică şi sport (echivalent cu secretar de stat pentru sport) în guvernul Franco. Membru al CIO din 1966, el este primul ambasador al Spaniei (1977-1980) la Moscova, după reluarea relaţiilor diplomatice cu URSS. Vicepreşedinte al CIO (1974-1978), devine preşedinte în 1980, la Congesul de la Moscova, în plin boicot al ţărilor occidentale, fiind reales de trei ori (1989, 1993 şi 1997).
În 1991, primeşte titlul de marchiz de la regele Spaniei Juan Carlos, pentru implicarea sa în mişcarea olimpică şi în atribuirea JO-1992 Barcelonei.
Pe 1 octombrie 2000, califică Jocurile Olimpice de la Sydney, ultimele pentru el ca preşedinte al CIO, "cele mai bune din toate timpurile". Era o perioadă grea pentru omul Samaranch, pe 16 septembrie acelaşi an decedându-i soţia, Maria Teresa Salisachs-Rowe, moştenitoarea unei mari dinastii din industria textilă a Cataloniei. Cei doi au avut doi copii, Maria Teresa şi Juan Antonio Jr, ales membru al CIO în iulie 2001.
Activ până în ultima clipă a vieţii, Juan Antonio Samaranch a fost unul dintre marii lideri ai lumii contemporane, aducând o contribuiţie decisivă la universalitatea ireversibilă a Jocurilor, la cuprinderea altor arii de pe glob în prim-planul mişcării olimpice. Prieten declarat al României, Samaranch ne-a vizitat ţara de mai multe ori, apreciind la superlativ poziţia constructivă a Comitetului olimpic român în momentele grele ale olimpismului.