România este, după China, ţara din care se lansează cele mai multe atacuri informatice

România este, după China, ţara din care se lansează cele mai multe atacuri informatice, conform unui studiu al multinaţionalei de securitate informatică Symantec, preluat de cotidianul Gândul.

Până la 21% dintre încercările de a obţine date din alte calculatoare îşi au originea în această ţară din estul Europei.
Infractorii "cibernetici" români îşi concentrează majoritatea eforturilor în fraude comerciale, şi au reuşit să-şi situeze ţara înaintea puterilor din sectorul informatic precum Marea Britanie, SUA sau Taiwan. "Piraţii" informatici din România au faima de a fi cei mai buni din lume, din cauza numărului mare de informaticieni din ţară.

În România, oraşul Timişoara este considerat 'Silicon Valley a Europei de Est', datorită multiplelor campanii de dezvoltare de programe informatice care s-au stabilit acolo.
Multe companii au ajuns acolo atrase de bunele prestaţii ale profesioniştilor şi de salariile scăzute deoarece România este, alături de Bulgaria, ţara cu salariile cele mai mici din Uniunea Europeană.

În cadrul unei vizite a lui Bill Gates la Bucureşti, în 2007, preşedintele român Traian Băsescu a declarat de faţă cu fondatorul Microsoft că "un lucru rău precum 'piratarea' de programe a fost în definitiv o investiţie în educaţia generaţiilor tinere din România".
( EL MUNDO )