Romanii se indoapa cu antibiotice !

Mai mult de jumătate dintre români (51%) au luat antibiotice în ultimele 12 luni, aceasta fiind una din cele mai ridicate proporţii din UE (unde media este de 40%), relevă un sondaj Eurobarometru publicat vineri de Comisia Europeană.

Studiul, realizat în perioada 14-27 noiembrie anul trecut pe un eşantion de 1.008 de români, mai arată că 52% din femeile şi unul din doi bărbaţi din România au luat antibiotice în ultimele 12 luni, faţă de media în UE de 43% dintre femei şi 37% dintre bărbaţi.

Patru din cinci români care au luat antibiotice au făcut acest lucru pe baza unei reţete medicale, faţă de 95% media acestui indicator în UE-27, iar dintre românii care au luat antibiotice în ultimele 12 luni, 16% au afirmat că au făcut acest lucru fără a avea o reţetă medicală, cumpărând pur şi simplu medicamentele de la farmacie.

Eurobarometrul publicat vineri mai indică faptul că în mare parte românii nu cunosc foarte bine rolul antibioticelor. Astfel, 71% din români cred că 'antibioticele omoară viruşii' (ceea ce este fals), faţă de 53% media în UE-27, iar 59% din români (faţă de 47% media în UE) sunt de părere că 'antibioticele sunt eficiente contra răcelii şi gripei' (ceea ce din nou este fals).

Voicu filmat in celula fara acordul sau

Completul de judecată a admis, vineri, cererea avocatului senatorului Cătălin Voicu de a fi judecat în şedinţă secretă recursul privind arestarea clientului său, parlamentarul fiind însă filmat în boxa acuzaţilor fără a fi întrebat dacă acceptă.
În susţinerea cererii sale, avocatul lui Voicu a invocat presiunea mediatică "uriaşă şi devastatoare" , dar şi calitatea profesională a unor persoane din cauză.

Procurorul de şedinţă nu s-a opus, iar completul de nouă judecători a admis solicitarea , astfel că dezbaterile privind recursul senatorului faţă de arestarea sa, pentru 30 de zile, se judecă cu uşile închise, reporterii fiind scoşi afară din sală.

Anterior deciziei, senatorul a fost filmat în boxa acuzaţilor fără ca instanţa să-l întrebe dacă permite acest lucru.

Cătălin Voicu, adus cu ambulanţa la ICCJ

Senatorul Cătălin Voicu a fost adus cu ambulanţa, vineri dimineaţa, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde un complet de judecată de nouă judecători care urmează să judece contestaţia parlamentarului faţă de arestare sa preventivă.

Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost arestat preventiv , marţi, pentru 30 de zile, de către un judecător, recursul parlamentarului urmând a se soluţiona vineri.

Din completul de judecată, învestit cu soluţionarea recursului lui Voicu, fac parte judecătorii Anton Pandrea - preşedintele Secţiei penale a ICCJ, Traian Gherasim (fost procuror general adjunct al României), Victor Cameniţă Paşca, dar şi Mona Pivniceru - preşedinta Asociţiei Magistraţilor din România, care a înaintat o cerere de abţinere.

Cătălin Voicu a fost internat la Spitalul Penitenciarului Jilava pentru investigaţii medicale, după ce medicul de la arestul Direcţiei Cercetări Penale, unde parlamentarul a fost încarcerat, marţi seara, a decis transferul.

Comandantul unităţii spitaliceşti a Penitenciarului Jilava, Mihai Apăvăloaie, a declarat că medicul de la Cercetări Penale a decis ca senatorul Cătălin Voicu să fie adus la Jilava, după ce l-a examinat pe acesta. În jurul orei 23.30, cadre de la Direcţia Cercetări Penale au solicitat ajutorul medicului, întrucât Voicu ar fi acuzat o stare de rău.

Senatorul Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

Cătălin Voicu ar fi uzat de influenţa sa pe lângă judecători şi ofiţeri de poliţie, în schimbul unor foloase, în dosare în care erau interesaţi oameni de afaceri precum Costel Căşuneanu, Marius Locic sau senatorul PSD Alexandru Mazăre.