Cod rosu la aviatie !

România se află sub atenţionare Cod Roşu pentru aviaţie, dar acest lucru nu înseamnă restricţionări pentru traficul aerian, a declarat miercuri, la un post de televiziune, Marin Anton, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

'Suntem sub atenţionare Cod Roşu pentru aviaţie. Sper să luăm o decizie corectă şi să nu restricţionăm activitatea companiilor aeriene azi. În funcţie de ce se întâmplă pe cer vom lua o decizie. Atenţionarea nu înseamnă neapărat restricţionări', a explicat Anton, subliniind că, la ora 11.00, la MTI va avea loc o nouă întrunire a Comitetului de Urgenţă, care va stabili 'modalităţile de lucru'.

Oficialul MTI a subliniat că, până la ora 12.00, activitatea în sectorul aerian va fi normală şi şi-a exprimat speranţa să rămână la fel şi după această oră.

De asemenea, Marian Anton a precizat că măsura privind închiderea traficului aerian de sâmbătă până luni a fost determinată de faptul că o astfel de situaţie nu a mai fost întâlnită în aviaţia mondială şi, de aceea, 's-a optat pentru o acţiune foarte prudentă, pentru siguranţa pasagerilor'.

Conform unui comunicat al Ministerului Mediului, România poate intra din nou sub incidenţa Codului roşu pentru aviaţie începând de miercuri, ora 9.00, potrivit datelor primite de MMP cu privire la evoluţia norului de cenuşă produs de erupţia vulcanului activ de sub gheţarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei.

Spaţiul aerian al României a fost redeschis luni dimineaţă, după ce fusese închis sâmbătă, la ora 18,00. Măsura privind închiderea spaţiului aerian a fost luată în urma deciziilor autorităţilor române şi internaţionale cu privire la restricţionarea spaţiului aerian, din cauza norului de cenuşă generat de erupţia vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda.AGERPRES