Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, va fi operat pe cord deschis, joi dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru a i se monta câteva bypass-uri aortocoronariene, el fiind internat în urmă cu câteva zile, potrivit echipei medicale de la unitatea sanitară.
Nicolae Văcăroiu a fost internat cu o boală coronariană, doctorii indicând operaţia pe cord deschis, a precizat sursa citată
Operaţia ar putea dura câteva ore şi va fi efectuată de echipa condusă de medicul Şerban Brădişteanu.