La piata vor fi case de marcat si chitantiere

La piaţă ca la supermarket. Comercianţii din pieţele româneşti vor fi obligaţi să aibă firmă şi casă de marcat. În plus
, pentru toate produsele se vor elibera bonuri fiscale. În caz contrar, producătorii nu mai au ce căuta în pieţe.

Nu toţi comercianţii au fost înştiinţaţi de această decizie, dar cei care au aflat îşi fac deja griji. Ce acte le trebuie? Ce costuri vor trebui să suporte ca urmare a acestei măsuri şi cum îşi vor acoperi cheltuielile? Răspunsul e unul simplu: totul se va regăsi în preţul de vânzare al produselor. Acest lucru îi va dezavantaja în primul rând pe clienţi care vor plăti mai mult pentru kilogramele de legume şi fructe de pe lista de cumpărături. Mai mult, micii comercianţi şi producători spun că, prin această măsură, vor fi siliţi să renunţe la taraba din piaţă pentru că oricum vând produse
sezoniere, autohtone şi la preţuri mici, deci nu îşi vor permite să pună în aplicare această decizie şi să aibă propria lor casă de marcat.

Se lanseaza si in Romania Skoda Superb Combi

Porsche Romania, importatorul Skoda pe plan local, a lansat noua Skoda Superb Combi la un pret de pornire de 18.281 euro cu TVA, pentru motorizarea de 1,4 litri benzina 125 CP.

Prezentat in premiera publicului la Salonul International de Automobile de la Frankfurt, Skoda Superb Combi este prezent in toate showroom-urile Skoda din Romania.

Motoarele din portofoliul Skoda Superb Combi sunt identice cu cele ale modelului Superb: trei motoare pe benzina (1.4 TSI 125 CP; 1.8 TSI 160 CP; 3.6 FSI V6 260 CP) si trei motoare diesel (1.9 TDI PD 105 CP; 2.0 TDI PD DPF 140 CP; 2.0 TDI CR DPF 170 CP). Toate motoarele sunt cu injectie, pentru un consum de combustibil cat mai mic posibil si emisii de noxe scazute. Toate versiunile cu tractiune integrala vor avea in dotare ultima generatie de cuplaj Haldex.

Modele de port-bebe criminale

Doua modele de port-bebe, comercializate si in Romania pe site-uri de profil la pretul de aproximativ 100 de lei, au fost retrase de pe piata in SUA, dupa ce compania producatoare a fost acuzata de neglijenta, in urma deceselor unor bebelusi.
Compania Infantino a retras de pe piata peste un milion de produse din modelele de port-bebe SlingRider (foto) si Wendy Bellissimo din SUA, Canada si Europa, oferind clientilor posibilitatea de a schimba aceste produse cu altele, potrivit CNN, citeaza NewsIn.

La inceputul lunii martie, Comisia americana pentru siguranta produselor a emis o avertizare cu privire la anumite modele de port-bebe, spunand ca au identificat 14 decese, majoritatea in randul bebelusilor sub patru luni, produse in timp ce acestia se aflau intr-un port-bebe. Doua mame din SUA acuza compania de neglijenta, deoarece bebelusii lor au decedat din cauza asfixierii in timp ce erau purtati intr-un model port-bebe produs de Infantino. Una dintre mame a intentat proces companiei in luna ianuarie, cerand daune de milioane de dolari.

Recent, si Canada a anuntat trei decese ale unor bebelusi purtati intr-un port-bebe Infantino.

Potrivit avertizarii, in primele luni de viata, bebelusii nu isi pot sustine capul, iar materialul din care este confectionat port-bebe-ul poate astupa gura si nasul bebelusului, impiedicandu-i respiratia, fara ca micutul sa se poata misca.

Infantino a anuntat recent ca recomanda clientilor sa nu mai foloseasca cele doua modele de port-bebe, dar nu si-a asumat responsabilitatea pentru decesele anuntate ca fiind provocate de produsele sale. Totodata, compania a anulat vanzarea a 14.000 de produse din Europa.